Ideea pleacă de la o discuţie avută cu un Amic. O discuţie despre sufletul pereche, despre Androgin, despre veşnica cautare. Îi spuneam Amicului că unii oameni îşi confecţionează un tipar şi orbecăiesc aşa cu el prin viaţă căutând persoana care ar trebui să se încadreze perfect în acel tipar. Ironia sorţii...întâlnesc persoana pe care ei o consideră perfectă, o analizează, o măsoară, o pun în tipar şi...surpriză...se potriveşte, dar rămâne un deget afară. Doar un deget. Dezamăgiţi, pleacă mai departe fără să privească înapoi, neştiind că era suficient un sărut pe acel deget ca să intre şi el în tipar. ...Peste un timp, situaţia se repetă, de data asta rămâne un fir de păr afară, o unghie, o geană. Ei merg mai departe convinşi fiind că vor întâlni persoana care să intre perfect în tipar. Şi ..ajung aşa, aproape de sfârşitul vieţii, nemulţumiţi, utopici, refuzând orice compromis. Până într-o zi, când destinul pare să le surâdă. În sfârşit se arată Sufletul pereche.E perfect, e deplin, e un întreg, nu lipseşte nimic, nu rămâne nimic afară. Însă... Sufletul pereche are propriul tipar în care ei nu se încadrează perfect şi el, Sufletul pereche, nu este dispus să facă compromisuri, nu este dispus să sărute acea părticică care rămâne afară. Păcat..nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu