Pentru ca eu sunt liberă, pentru că tu eşti liber...

Intodeauna am apreciat si am pazit cu ardoare libertatea mea de a spune "da" când cel de lângă mine consideră că e mai potrivit să spună "nu", de a alege albul când celălalt preferă negrul, de a-mi urma visele chiar şi atunci când mi s-a spus că sunt imposibil de realizat. Propovăduim un lucru dar, de foarte multe ori, ne dezicem de a-l şi înfăptui. Asta simt acum când am călcat, în prostia mea, peste ceea ce ar fi trebuit să respect cel mai mult la un om, libertatea de a fi el însuşi, de a spune "da", când eu aleg "nu", de a vedea albul când eu văd negrul. Mă consolez cu faptul că sunt om şi, ca orice om, am libertatea de a greşi...

Femeile mature

Vine o zi când fiecare femeie trebuie să dovedească lumii (şi mai ales ei însăşi), că este o femeie matură. Citesc pe bloguri afirmaţii de genul "Femeia matură este atât de ocupată încât nici nu observă că nu e sunată de barbatul iubit", "femeia matură pleacă atunci când ştie că nu este iubită", femeia matură face, drege....Ce uşor pare când citeşti asemenea rânduri  şi ce satisfacţie ai când descoperi în tine un sâmbure din femeia matură, când poţi să duci la bun sfârşit măcar una dintre valoroasele reguli de conduită ale femeii mature...Ce victorie asupra instinctelor!! Ce răzbunare a propriei demnităţi rănite!! Şi totuşi...descopăr multe femei mature care recidivează...care devin atât de imature când este vorba să desprindă din suflet acel chip iubit, de prea multă lume iubit şi niciodată iubitor. Devin atât de vulnerabile, de fragile încât ar fi în stare să calce în picioare toată teoria şi toate principiile doar că să fie o secundă în preajma celui prea mult iubit, nemeritat de iubit. Şi cel mai greu, în asemenea situaţii, este să te ridici. Ştii că poţi, ţi-e ciudă că ai devenit slabă dar...urcuşul e greu. Şi totuşi, unele femei reuşesc. Nu o dată, nu de două ori....ci de fiecare dată. Probabil pentru că sunt femei mature...

Rugăciune

Rugăciunea de fiecare zi a Sfîntului Ierarh Filaret al Moscovei


Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; Învaţă-mă să mă rog singur, roagă-Te în mine! Amin.

____________________________________________________________________________________________

Goodbye

Did I disappoint you or let you down?
Should I be feeling guilty or let the judges frown?

'Cause I saw the end before we'd begun,

Yes I saw you were blinded and I knew I had won.

So I took what's mine by eternal right.

Took your soul out into the night.

It may be over but it won't stop there,

I am here for you if you'd only care.

You touched my heart you touched my soul.

You changed my life and all my goals.

And love is blind and that I knew when,

My heart was blinded by you.

I've kissed your lips and held your hand.

Shared your dreams and shared your bed.

I know you well, I know your smell.

I've been addicted to you...

James Blunt, Goodbye my lover

Paradoxul iubirii

Noi, oamenii, avem nefericitul obicei de a-i răni pe cei care ne iubesc si de a-i iubi pe cei care ne rănesc, de a-i ignora pe cei care ne adoră şi de a-i adora pe cei care ne ignoră. O fac si eu, o faci şi tu, o facem toţi. Şi ce este curios...o facem de fiecare dată, la orice vârstă. Suferim când suntem refuzaţi şi refuzăm când suntem iubiţi. Căutăm fericirea acolo unde nu există dar nu o vedem la un pas de noi. De aici, cred eu, pleacă toată suferinţa omului. Suntem condamnaţi să căutăm o fericire pe care o simţim inaccesibilă dar la care nu putem renunţa. Veşnica căutare, veşnica nemulţumire, veşnica singurătate.

Omul cu tiparul

Ideea pleacă de la o discuţie avută cu un Amic. O discuţie despre sufletul pereche, despre Androgin, despre veşnica cautare. Îi spuneam Amicului că unii oameni îşi confecţionează un tipar şi orbecăiesc aşa cu el prin viaţă căutând persoana care ar trebui să se încadreze perfect în acel tipar. Ironia sorţii...întâlnesc persoana pe care ei o consideră perfectă, o analizează, o măsoară, o pun în tipar şi...surpriză...se potriveşte, dar rămâne un deget afară. Doar un deget. Dezamăgiţi, pleacă mai departe fără să privească înapoi, neştiind că era suficient un sărut pe acel deget ca să intre şi el în tipar. ...Peste un timp, situaţia se repetă, de data asta rămâne un fir de păr afară, o unghie, o geană. Ei merg mai departe convinşi fiind că vor întâlni persoana care să intre perfect în tipar. Şi ..ajung aşa, aproape de sfârşitul vieţii, nemulţumiţi, utopici, refuzând orice compromis. Până într-o zi, când destinul pare să le surâdă. În sfârşit se arată Sufletul pereche.E perfect, e deplin, e un întreg, nu lipseşte nimic, nu rămâne nimic afară.  Însă... Sufletul pereche are propriul tipar în care ei nu se încadrează perfect şi el, Sufletul pereche,  nu este dispus să facă compromisuri, nu este dispus să sărute acea părticică  care rămâne afară. Păcat..nu?

Să iubim frumos...

Trebuie să încercăm să iubim frumos. Fără a pretinde că ni se cuvine totul şi fără a ştirbi libertatea celuilalt, libertatea de a alege să râmână sau să plece. Trebuie să iertăm ca să putem merge mai departe, să dezlegăm sufletul celui care ne-a iubit, poate nu aşa cum am vrut noi să ne iubească, ci cum a ştiut el. Trebuie să ne iertăm pe noi înşine, să recunoaştem că nu suntem perfecţi, că omul greşeşte adesea din prea multă iubire. Este omeneşte să greşeşti, este divin să ierţi şi să ceri iertare. Mi se pare esenţial să pui iubirea împăturită frumos pe un raft al sufletului, să nu-ţi fie ruşine să te uiţi la ea din când în când. Doar aşa poţi merge mai departe fără să te împiedici de ea...Şi mai trebuie să uităm frumos. Să ne uşurăm sufletul  de povara egoismului, de amintirile dureroase, de întrebările fără răspuns. Şi poate doar aşa vom reuşi să iubim din nou...frumos.

Erasing  yourself   from somebody's life is not as simple as walking out the door...